Intr-o zi si-a cumparat un glob de sticla ca o planeta de miere si l-a numit cada de suflet.
A suflat in orificiu,a proptit capacul si si-a lasat sufletul pe raft.
Oriunde mergea,se numea Zeita Africana sau preoteasa bugghista si spunea lucruri.Scria notite si le punea in orificiu,apoi pleca din nou.
Avea multe sfere de sticla acum,cu diverse parti din suflet.In final,orice glob se umplea cu biletele,si era pus langa alte globuri,luminoase pe dinauntru si curcubeice in dulapioare,de jur imprejurul camerei.
Oameni
veneau
plecau
lasau
periute de dinti sau carti de vizita sau suflete
si nu se intorceau.
Ii trezea in miezul noptii ,la buzele lor tinea buzele globurilor
spunea:”expira”
Spunea”repede”
Si globul prindea licarire alba de lumina cand se curba,si globulele ochilor ei licateau si ele si atunci el sufla.
Puuuhhhhhhh…
Uneori globurile se spargeau
Se revarsau in cioburi pe podea.Dar ea nu plangea si nu tacea.
Spunea:”fie”
Sufletele nu zboara nicaieri.Sufletele trebuiesc casa.Cred ca vor libertate,dar vor fete cu plete,globuri de sticla”
Spunea
“inainte sa mor,le voi da binecuvantare,sa zboare oriunde,parti din mine pentru totdauna,peste tot”
Dar de ce globuri?,intrebau uneori
Cand ii scula cu buze reci de sticla.
De ce biletele cu scrisori?
De ce noi?
Suflete?Unul nu este indeajuns?
Dar ea deja dormea si singurele raspunsuri se bulbuceau obscur pe rafturi.
In dimineata,cand se sculau intinsi in singuratate,un biletel infoietat se odihnea pe fundul unui nou glob.Isi lasau periutele si cartile de vizita si plecau,ezitand in prag.Uneori se uitau inapoi,dar vegeau doar perete,o usa,inca una,un colt de pat si niste cioburi,presarate pe covor
