Cimpoaiele erau niste pungi din piele de animal si aveau diferite tevi in care suflai si ieseau sunete.Stiam cum arata inainte sa ii fii vazut in poze,mama imi arata lucrurile cu cuvintele.Gura ei forma forma si eu o umpleam cu culoare si poveste in minte,inima.

Eram o printesa frumoasa si apoi mama mea care a fost si ea o printesa inainte mi-a adus acasa o sora.Tatal meu era un rege si era chel.
Cand eram o mica omida…

Eram cu tata intro campie si erau multi oameni in jur si suflam papadii unul la altul.Eram acolo pentru ca mama a stat intrun spital sa imi faca o sora.Cand a iesit,avea parul lung si greu si mult si drept si o rochie alba.Eu imi purtam rochia scotiana.

Apoi regele a murit.
Apoi am invatat sa nu ma atasez de lucruri .
Si inima mea batea doar uneori.
Numai cand ii e frica.

Apoi neam despartit de singurul lucru care facea sens in timpul acela si nimic nu ne mai lega de pamant.
Eram niste zane si ne taiasem parul pentru ca oamenii nu trebuie sa stie .Oamenii doar spun ca vor sa stie,dar de fapt le este frica.Oamenii au inimi de soricei.

Cand eram mica ne uitam la imagini de animale in carti si eu aratam cu degetul si mama imi povestea.Soricel.Inima ii bate repede si fuge cand se aprinde lumina.Daca nu apuca sa se ascunda,se ridica in picioare si ne arata coltii si incearca sa ne sperie.
Mama are inima de balena alba.Am citit in care ca are. Cea mai mare inima si o poti aude cum canta daca esti in apa.Nimeni nu mananca balena alba.

Eram o mica omida,aveam inima de colibri dar apoi am crescut si m-am infasurat in cocon.

Sora mea a ramas singura printesa in regat,dar inca nu i-am povestit.Intr-o zii va venii randul ei sa preia tronul si sa dirijeze viata.
Mainile mele sunt prea reci pentru asta.Dar pot sa scarpin spatele oamenilor cu ele.Si sa desenez.Sa fac sculpturi cu brate.

Daca imi e dor de ceva,este inima mea.
As vrea sa fie cu mine si sa imi spuna povesti si sa imi arate cum arata scotienii inainte sa ii vad in poze.

As vrea ca inima sa nu fie numai un organ.Am prea putin sange in comparatie cu toti ca sa ma satisfac numai cu asa ceva.Inima me este un muschi tare neferiсit.Il tin la vieta vampirica,nu sufleteasca.

Cand inventez lucruri asa,aproape cred in ele.Bine ca am invatat sa nu ascult cuvinte ce le zic.
Chiar cu sanse la ceva minunat,am invatat sa imi restrang entuziasmul.
Il tin in franghie pana la final,apoi ii dau drumul,ca boabe de mazare din caruta in deal si fix in gura flamanda a rabdarii.

Rabdarea imi e rasplatita bine,asta imi zic…

Uneori,voi pune acul si va incepe muzica,si voi iesii pe terasa mea cu plante agatatoare…

Avea multe sfere de sticla acum,cu diverse parti din suflet.In final,orice glob se umplea cu biletele,si era pus langa alte globuri,luminoase pe dinauntru si curcubeice in dulapioare,de jur imprejurul camerei.

Oameni
veneau
plecau
lasau
periute de dinti sau carti de vizita sau suflete
si nu se intorceau.

Ii trezea in miezul noptii ,la buzele lor tinea buzele globurilor
spunea:”expira”
Spunea”repede”
Si globul prindea licarire alba de lumina cand se curba,si globulele ochilor ei licateau si ele si atunci el sufla.
Puuuhhhhhhh…

Uneori globurile se spargeau
Se revarsau in cioburi pe podea.Dar ea nu plangea si nu tacea.
Spunea:”fie”
Sufletele nu zboara nicaieri.Sufletele trebuiesc casa.Cred ca vor libertate,dar vor fete cu plete,globuri de sticla”

Spunea
“inainte sa mor,le voi da binecuvantare,sa zboare oriunde,parti din mine pentru totdauna,peste tot”

Dar de ce globuri?,intrebau uneori
Cand ii scula cu buze reci de sticla.
De ce biletele cu scrisori?
De ce noi?
Suflete?Unul nu este indeajuns?

Dar ea deja dormea si singurele raspunsuri se bulbuceau obscur pe rafturi.
In dimineata,cand se sculau intinsi in singuratate,un biletel infoietat se odihnea pe fundul unui nou glob.Isi lasau periutele si cartile de vizita si plecau,ezitand in prag.Uneori se uitau inapoi,dar vegeau doar perete,o usa,inca una,un colt de pat si niste cioburi,presarate pe covor

Si in ferestre cerul
Si in ferenstre felinar
Si in ferestre ciori
Un Dar

Cand pun deget tresare
Cand pun deget panza
Cand pun deget un mic paianjen
Frunza

Cand calc pe sol balta
Cand calc pe jos reflexie
Canf calc pe jos urma
Directie

Trupuri de ramen balta si ciment
Taci
Cod morse printre frunze de copaci
Atent

In organizm toamna mereu
Rosu
O padure in flacari.

Te-ntorci oricum,
in fiecare luna:
luna se inpregneaza delicat,
eu am,
da,
eu numai pe tine,:
sa-mi amintesti 
de ceea ce nu s-a intamplat,
de moarte ce s-a petrecut 
inainte
 de sansa vietii,
de 12 ori pe an.

O folie alba te-ascunde
dar eu voi stii sa recunosc 
rosul adanc si sangele carnos
sub rozul slab pe folia carunta:
esti o comoara antica
(asa te simt)
facuta sa fie ascunsa,
sa ascunda,
o taina marunta.

Te stiu de ani si ani la rand:
de cand eram copil 
si te credeam doar incomoda,
pete de trandafir pe un cearceaf,
pe dosul fustei,pe un chilot,
pete de trandafir pe altul.
Si am crescut,si multe s-au schimbat
 in ceea ce nu erau
(cel putin
nu in capul meu curat,
in corpul meu perfect curat,
patat doar,poate,de nisip,
de creta si de cernozium,
de un stilou,
de altul)

Te tin ca pe un nou nascut
care nici nu a fost sa fie.
Esti cald si trist si adormit.
Al meu,
ne-apartinand mie.