In biblioteca.

eu:E faci cu koranul?

El:Vreau sa vad cum sa fac exploibil

Adunare de Strofe.

 

Notite de pe spatele caietelor de engleza.

Web of pretty words streched over a fleshless skeketon

Only a veampire can love you forever

And god knows, were very mortal

As mortal gets by.

Were living in a city of feathers and jewels

We breath in old perfumes and spit out new vowels

This city is maybe the hometown of rapture

The only mistake you can make is grow up.

Those eyes of yours shine like the thick sleeked flesh of a god

I fight, because you’ re a coal mine and im not going to be a dyin song bird

 

the age of silence

“The first language humans had was gestures. There was nothing primitive about this language that flowed from people’s hands, nothing we say now that could not be said in the endless array of movements possible with the fine bones of the fingers and wrists. The gestures were complex and subtle, involving a delicacy of motion that has since been lost completely. 

During the Age of Silence, people communicated more, not less. Basic survival demanded that the hands were almost never still, and so it was only during sleep (and sometimes not even then) that people were not saying something or other. No distinction was made between the gestures of language and the gestures of life. The labor of building a house, say, or preparing a meal was no less an expression than making the sign for I love you or I feel serious. When a hand was used to shield one’s face when frightened by a loud noise something was being said, and when fingers were used to pick up what someone else had dropped something was being said; and even when the hands were at rest, that, too, was saying something. Naturally, there were misunderstandings. There were times when a finger might have been lifted to scratch a nose, and if casual eye contact was made with one’s lover just then, the lover might accidentally take it to be the gesture, not at all dissimilar, for Now I realize I was wrong to love you. These mistakes were heartbreaking. And yet, because people knew how easily they could happen, because they didn’t go round with the illusion that they understood perfectly the things other people said, they were used to interrupting each other to ask if they’d understood correctly. Sometimes these misunderstandings were even desirable, since they gave people a reason to say, Forgive me, I was only scratching my nose. Of course I know I’ve always been right to love you. Because of the frequency of these mistakes, over time the gesture for asking forgiveness evolved into the simplest form. Just to open your palm was to say: Forgive me.” 

„If at large gatherings or parties, or around people with whom you feel distant, your hands sometimes hang awkwardly at the ends of your arms – if you find yourself at a loss for what to do with them, overcome with sadness that comes when you recognize the foreignness of your own body – it’s because your hands remember a time when the division between mind and body, brain and heart, what’s inside and what’s outside, was so much less. It’s not that we’ve forgotten the language of gestures entirely. The habit of moving our hands while we speak is left over from it. Clapping, pointing, giving the thumbs-up, for example, is a way to remember how it feels to say nothing together. And at night, when it’s too dark to see, we find it necessary to gesture on each other’s bodies to make ourselves understood.”

Despre inimi uitate

Inima mea era un loc calduros si insorit in vremurii si povesti se intamplau inainte de culcare.Se imtamplau in fiecare seara si in fiecare dinimeata,cand ma spalam pe dinti,cand imi frecam ochii cand ma mancau,eram un pui de colibri usor si aveam o inima atomica care stia sa bata de multe ori si sa imi spuna povesti seara.
Traiam intr-un regat plin cu statui frumoase fara brate si femei cu spatele gol,zambindu-mi misterio,s de sus.
Cand eram un pui de omida…
Aveam cozi impletite spic din frunte pana la urechi,apoi se desparteau de cap si coborau pana pe spate,lasau in urma niste firicele prea scurte la ceafa,care se luminau la soare si erau invartite pe degete de femei cu unghii lungi cand mergeam in vizite
Aveam o rochie rosie in carouri verzi si mama imi spunea ca intro tara barbati purtau fuste cu acelasi desen si ca aveau picioare paroase si cantau la cimpoaie

Cimpoaiele erau niste pungi din piele de animal si aveau diferite tevi in care suflai si ieseau sunete.Stiam cum arata inainte sa ii fii vazut in poze,mama imi arata lucrurile cu cuvintele.Gura ei forma forma si eu o umpleam cu culoare si poveste in minte,inima.

Eram o printesa frumoasa si apoi mama mea care a fost si ea o printesa inainte mi-a adus acasa o sora.Tatal meu era un rege si era chel.
Cand eram o mica omida…

Eram cu tata intro campie si erau multi oameni in jur si suflam papadii unul la altul.Eram acolo pentru ca mama a stat intrun spital sa imi faca o sora.Cand a iesit,avea parul lung si greu si mult si drept si o rochie alba.Eu imi purtam rochia scotiana.

Apoi regele a murit.
Apoi am invatat sa nu ma atasez de lucruri .
Si inima mea batea doar uneori.
Numai cand ii e frica.

Apoi neam despartit de singurul lucru care facea sens in timpul acela si nimic nu ne mai lega de pamant.
Eram niste zane si ne taiasem parul pentru ca oamenii nu trebuie sa stie .Oamenii doar spun ca vor sa stie,dar de fapt le este frica.Oamenii au inimi de soricei.

Cand eram mica ne uitam la imagini de animale in carti si eu aratam cu degetul si mama imi povestea.Soricel.Inima ii bate repede si fuge cand se aprinde lumina.Daca nu apuca sa se ascunda,se ridica in picioare si ne arata coltii si incearca sa ne sperie.
Mama are inima de balena alba.Am citit in care ca are. Cea mai mare inima si o poti aude cum canta daca esti in apa.Nimeni nu mananca balena alba.

Eram o mica omida,aveam inima de colibri dar apoi am crescut si m-am infasurat in cocon.

Sora mea a ramas singura printesa in regat,dar inca nu i-am povestit.Intr-o zii va venii randul ei sa preia tronul si sa dirijeze viata.
Mainile mele sunt prea reci pentru asta.Dar pot sa scarpin spatele oamenilor cu ele.Si sa desenez.Sa fac sculpturi cu brate.

Daca imi e dor de ceva,este inima mea.
As vrea sa fie cu mine si sa imi spuna povesti si sa imi arate cum arata scotienii inainte sa ii vad in poze.

As vrea ca inima sa nu fie numai un organ.Am prea putin sange in comparatie cu toti ca sa ma satisfac numai cu asa ceva.Inima me este un muschi tare neferiсit.Il tin la vieta vampirica,nu sufleteasca.

Primele săruturi

Am avut asa de multe sanse de prim sarut . dar am fugit cu obraji rosii si ranjet pe fata.Sanse la care o fata ar visa numai…Ce este mai pretios totuai,sa ai primul sarut cu tine pe buze,oriunde te duco,sau sa ai pe limba povestea unui prim sarut pierdut?

Rabdare in plante agatatoare

Voi traii intr-o camera mititica cu deschidere spre terasa.Terasa va fii incoltita de plante agatatoare si la atingere,va scoate praf ca o lutul pe faleza.
Voi avea un geamantan cu poze vechi,si la noapte,vara,cand voi lasa usa din terasa deschisa,el va sta ca o silueta de erou,si persdlele se vor imbufna in camera,si vor semana cu niste fantome…

Cand inventez lucruri asa,aproape cred in ele.Bine ca am invatat sa nu ascult cuvinte ce le zic.
Chiar cu sanse la ceva minunat,am invatat sa imi restrang entuziasmul.
Il tin in franghie pana la final,apoi ii dau drumul,ca boabe de mazare din caruta in deal si fix in gura flamanda a rabdarii.

Rabdarea imi e rasplatita bine,asta imi zic…

Uneori,voi pune acul si va incepe muzica,si voi iesii pe terasa mea cu plante agatatoare…

Granite fictionale

Sunt mereu si ma misc pe Pamant,dintr-o parte inalta.Am granite pe harta dar miscarile infinite,calme sau salbatice,spumoase sau transparente,sunt ceea ce exist:nu am margini.Granitele sunt imaginare.
Tarile sint granite, sunt granite, sunt granite.Pamanul…e pamant e pamant.
Nimeni nu moare:granitele sunt doar imaginare

Suflete in sticla

Intr-o zi si-a cumparat un glob de sticla ca o planeta de miere si l-a numit cada de suflet.
A suflat in orificiu,a proptit capacul si si-a lasat sufletul pe raft.
Oriunde mergea,se numea Zeita Africana sau preoteasa bugghista si spunea lucruri.Scria notite si le punea in orificiu,apoi pleca din nou.

Avea multe sfere de sticla acum,cu diverse parti din suflet.In final,orice glob se umplea cu biletele,si era pus langa alte globuri,luminoase pe dinauntru si curcubeice in dulapioare,de jur imprejurul camerei.

Oameni
veneau
plecau
lasau
periute de dinti sau carti de vizita sau suflete
si nu se intorceau.

Ii trezea in miezul noptii ,la buzele lor tinea buzele globurilor
spunea:”expira”
Spunea”repede”
Si globul prindea licarire alba de lumina cand se curba,si globulele ochilor ei licateau si ele si atunci el sufla.
Puuuhhhhhhh…

Uneori globurile se spargeau
Se revarsau in cioburi pe podea.Dar ea nu plangea si nu tacea.
Spunea:”fie”
Sufletele nu zboara nicaieri.Sufletele trebuiesc casa.Cred ca vor libertate,dar vor fete cu plete,globuri de sticla”

Spunea
„inainte sa mor,le voi da binecuvantare,sa zboare oriunde,parti din mine pentru totdauna,peste tot”

Dar de ce globuri?,intrebau uneori
Cand ii scula cu buze reci de sticla.
De ce biletele cu scrisori?
De ce noi?
Suflete?Unul nu este indeajuns?

Dar ea deja dormea si singurele raspunsuri se bulbuceau obscur pe rafturi.
In dimineata,cand se sculau intinsi in singuratate,un biletel infoietat se odihnea pe fundul unui nou glob.Isi lasau periutele si cartile de vizita si plecau,ezitand in prag.Uneori se uitau inapoi,dar vegeau doar perete,o usa,inca una,un colt de pat si niste cioburi,presarate pe covor

Pentru cei ce nu canta virtuoz.

As vrea ca strangerea de piept
sa aiba vina-n sange,in oase.
As vrea sa am ce sa explic
sa stiu cum sa o fac,sa-mi lase
craniul in libertate
tot ce imi misuna
In minte
Sa amo minte de copil
Ascultatoare si cuminte
Sa cant la ea ca la vioara
Si sa o fac in ideal
Dedic suflare
Si esenta muritoare
Pentru a faceo
Virtuoz
Spiritual

Chestii transcrise de pe degete

Cand ma intorc,e toamna
Cand ma intorc miroase
Cand ma intorc sunt frunze
Oase

Si in ferestre cerul
Si in ferenstre felinar
Si in ferestre ciori
Un Dar

Cand pun deget tresare
Cand pun deget panza
Cand pun deget un mic paianjen
Frunza

Cand calc pe sol balta
Cand calc pe jos reflexie
Canf calc pe jos urma
Directie

Trupuri de ramen balta si ciment
Taci
Cod morse printre frunze de copaci
Atent

In organizm toamna mereu
Rosu
O padure in flacari.